Macedonia şi-a închis frontiera cu Grecia. Sute de imigranţi au rămas blocaţi
de Mihai Draghici – Mediafax Publicat la: 20.01.2016 19:51 Ultima actualizare: 20.01.2016 19:52
Macedonia a decis închiderea frontierei cu Grecia pentru imigranţii extracomunitari care încearcă să ajungă în Europa occidentală, blocând sute de persoane pe teritoriul elen, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
„Frontiera este închisă”, a declarat un oficial din cadrul Poliţiei macedonene.
Autorităţile grece au confirmat decizia Macedoniei de a închide frontiera, precizând că circa 600 de imigranţi sirieni, afgani şi irakieni au rămas blocaţi pe teritoriul elen.
La rândul său, Serbia a limitat intrarea extracomunitarilor pe teritoriul său.
Sursa: stiri.pe-net.ro





