hollande_francoisPreşedintele francez, François Hollande, a subliniat, într-un interviu care urma să apară în ediţia de miercuri a cotidianului german Bild, că “nu se pune problema să se întâmple din nou în 2016 ce s-a petrecut în 2015” în faţa afluxului de refugiaţi în Europa, potrivit AFP.
“Cunosc efortul depus de Germania şi salut solidaritatea de care a dat dovadă”, a declarat şeful statului francez în acest interviu publicat cu o zi înainte de cel de-al 18-lea Consiliu de Miniştri franco-german, care se va reuni joi al Metz (estul Franţei).

Germania, a continuat el, “va trebui să aloce primirii şi integrării refugiaţilor mijloace importante. Dar nu se poate pune problema să se întâmple din nou în 2016 ce s-a petrecut în 2015”.

Pentru François Hollande, “răspunsul nu poate fi decât european, altfel va fi sfârşitul spaţiului Schengen şi revenirea la frontierele naţionale, altfel spus un regres istoric”.

Preşedintele francez şi-a exprimat “regretul că Uniunea Europeană a întârziat” să răspundă la criza refugiaţilor, în timp ce afluxul acestora “a trezit tensiuni şi replieri”, chiar dacă UE “a sfârşit prin a găsi, unanim, un răspuns global”.

Referindu-se la cancelarul german, Angela Merkel, el a dat asigurări: “Aceste crize ne-au apropiat pe plan personal, chiar dacă nu avem aceleaşi sensibilităţi politice”.

“Am edificat împreună o soluţie europeană, dar situaţiile noastre sunt diferite”, a mai spus François Hollande.

“Germania găzduieşte sute de mii de refugiaţi şi dă dovadă de o mare generozitate, însă, pentru Germania ca şi pentru Franţa, acest lucru nu se poate face în afara normelor europene, adică a spaţiului Schengen”, a continuat preşedintele francez.

Angajându-se să trimită în Grecia fiecare câte 300 de judecători, experţi sau specialişti în dreptul de azil, cele două ţări înţeleg “să dea împreună un exemplu”, a ţinut să menţioneze şeful statului francez.
Sursa: agerpres

Leave a Reply