Numărul sirienilor care au solicitat azil în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere semnificativă la începutul acestui an, în contextul schimbărilor politice majore din Siria.

Potrivit Agenției Uniunii Europene pentru Azil, în luna februarie 2025 au fost depuse doar 5000 de cereri din partea cetățenilor sirieni — cel mai mic nivel înregistrat în ultimii peste zece ani.

Datele publicate luni 5 mai a.c. arată o scădere de 70% față de luna octombrie 2024, o evoluție pusă pe seama prăbușirii regimului lui Bashar al-Assad în decembrie anul trecut.

„Căderea regimului Assad a dus la o schimbare considerabilă a contextului privind cererile de azil în Europa”, subliniază agenția europeană cu competențe în domeniu. Până recent, sirienii reprezentau grupul cu cele mai multe solicitări aprobate de protecție internațională în toate cele 27 de state membre ale Uniunii.

Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, atrage atenția asupra impactului pe care stabilitatea din afara granițelor UE îl are asupra migrației: „Cele mai recente statistici privind azilul demonstrează cât de importantă pentru Europa este pacea și stabilitatea în alte regiuni”.

În urma evenimentelor din Siria, mai multe țări europene – printre care și Germania – au decis să suspende temporar procesarea cererilor de azil ale sirienilor, invocând necesitatea reevaluării situației de securitate din regiune.

Foto (AI-designed): freepik.com

Leave a Reply